A fost odată o fată, iar unchiul ei a vândut-o. Aceasta-i povestea, restul sunt doar amănunte.
Există anumite relatări care ne vor impresiona profund, dacă le vom citi cu sufletul deschis. Iată un om bun, bun după opinia sa și după cea a prietenilor săi: e credincios și sincer față de soția sa, își adoră copiii și le acordă toată atenția sa, îl preocupă soarta țării sale și-și face treaba la serviciu cu scrupulozitate,străduindu-se din răsputeri. Iar acest om extermină evrei, eficient și cu bunăvoință. Îi place muzica de fond menită să îi liniștească pe evrei și-i sfătuiește pe evrei să nu își uite numărul de identificare atunci când se duc la duș. Le spune că mulți uită ce număr de identificare au și iau alte haine atunci când ies de la duș. Atitudinea lui îi liniștesște pe evrei.Se conving că vor trăi după ce vor face duș. Omul nostru supraveghează detașamentul de corvoadă care duce cadavrele la crematoriu; iar dacă treaba nu merge bine, asta se întâmplă pentru că se lasă totuși afectat de gazarea acestor paraziți. Dacă ar fi cu adevărat un om bun, ar simți doar bucurie văzând cum se curăță pământul de mizeria aceea.
A fost odată o fată, iar unchiul ei a vândut-o. Spusă astfel, povestea ei pare simplă. "Nici un om nu-i o insulă [...]", a proclamat John Donne, dar a greșit. Dacă nu am fi insule, am fi pierduți, pentru că ne-am scufunda în tragediile altora. Am fost transformați în insule de tragediile celorlalți, de natura noastră insulară și de configurația și forma repetitivă a poveștilor. Configurația nu se schimbă. A fost odată un om care s-a născut, a trăit și apoi, dintr-un motiv sau altul, a murit. Asta-i tot. Puteți să completați amănuntele, conform propriei voastre experiențe. Povestea va fi la fel de lipsită de originalitate ca și celelalte povești, va fi la fel de unică precum altă viață. Viețile sunt ca fulgii de zăpadă. Fulgii de zăpadă alcătuiesc modele pe care le-am mai văzut, seamănă între ei ca niște boabe de mazăre într-o păstaie, dar rămân totuși unici.
Fără indivizi, am vedea doar numere: o mie de morți, o sută de mii de morți, "pierderile pot ajunge până la un milion". Datorită poveștilor individuale, statistica se transformă în oameni - dar, chiar dacă asta-i o minciună, oamenii continuă să sufere pentru ea într-un număr care, în sine, e plictisitor și lipsit de înțeles. Uitați-vă la pântecele umflat, prea umflat, al copilului și la membrele lui scheletice: v-ar fi mai ușor daca i-ați cunoaște vârsta, sexul, temerile și visurile? Dacă l-ați vedea din interior? Și dacă s-ar întâmpla acest lucru, nu i-ați face un deserviciu surorii sale, care zace în praf lângă el, o caricatură distorsionată a unui copil? Iar dacă simțim ceva pentru ei, devin prin asta mai importanți pentru noi decât o mie de alți copii răpuși de aceeași foamete, decât o mie de alte vieți tinere ce urmează să devină hrană pentru aceleași muște ?
Trasăm linii în jurul acestor momente de durere și rămânem pe insulițele noastre , iar acele momente de durere nu ne pot face rău. Sunt acoperite cu un strat neted, sigur, ca sideful, care le face să alunece din sufletele noastre ca niște perle, fără să ne producă o durere adevărată.
Ficțiunea ne permite să ne furișăm în mintea altora, în locuințele altora și să privim prin ochii altora. Iar în poveste ne oprim înainte să murim - sau murim în locul altora și fără să pățim nimic, iar în lumea din afara poveștii dăm pagina sau închidem cartea și ne întoarcem la mizera noastră existență.
O viață e ca oricare alta și nu seamănă cu nici una. Iar adevărul, pur și simplu, este : A fost odată o fată, iar unchiul ei a vândut-o !
A fost odata o fata, iar unchiul ei a vandut-o...