Au fost odată două fete în Vaslui, şi tatăl lor le bătea!

Crescuţi într-o perioadă în care „bătaia era ruptă din rai”, mulţi dintre cei trecuţi de 30 de ani vor spune aşa se face educaţie. La urma urmei, chiar şi acum se face educaţie în acest fel, în România. La televizor, conducătorii noştri şi reprezentanţii Serviciului de Protecţie a Copilului se întrec în declaraţii pompoase despre decăderea din drepturi părinteşti, despre felul în care statul lucrează pentru asigurarea unui viitor luminos pentru copiii noştri, etc, etc.

În videoclipul ataşat, este prezent un tată din Vaslui, ale sale fete şi încă un copil, mezinul familiei, cel care se bucură de cel mai mult respect în casă. Astfel de cazuri există cu milioanele în România, nu doar în judeţul Vaslui, ci peste tot. Părinţii consideră că au drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor lor şi că bătaia este singura formă de educaţie care îi poate ajuta pe unii. Ce e drept, când vocabularul nu te ajută, dai cu pumnul, că aşa e la români.

Cazul a ajuns la televiziuni, protecţia copilului a intervenit şi le-a luat pe fete din casa respectivă, dându-le la o mătuşă, iar pe tată ... l-au decăzut din drepturile părinteşti. Atât! Ce violenţă, ce justiţie, ce pedepse? Nimic. Un astfel de om nu este considerat un pericol pentru societate. Nici el şi nici baştanii care fug de la locul accidentelor. Dacă nu pentru violenţă, măcar pentru plăcerea sadică de a fi filmat când îşi bătea copiii pentru că nu i-au făcut lui de mâncare, merita câţiva ani de puşcărie. De ascultat este şi finalul videoclipului. „-Dă, fă, pe calculator, că vreau să o văd pe mă-ta în ţâţele goale. (...) – Cum gura mă-tii să meargă greu? La internet sunteţi aşi. Pe cine să chem? Să vezi omor ce îţi dau eu ţie dacă nu copii mai repede pozele.”.

Da, în toată povestea asta există şi o mamă care, aparent, ar fi luat bătaie de la animalul în cauză timp de 17 ani. Veţi spune că ar fi trebuit să stea lângă copiii ei, dar nu cred că înţelegem corect ce înseamnă 17 ani de omor continuu. Când fizicul se obişnuieşte, este lucrat psihicul, motiv pentru care numărul sinuciderilor în România este considerabil de mare.

Chiar dacă familia este din mediul rural, comportamentul lui nu are nici o scuză. Un astfel de om nu doar că nu ar trebui să se înmulţească, dar nu ar trebui acceptat în societate. O societate care se dă educată, dar e plină de păduchi pe care îi ţine în spate, prin serviciul de asistenţă socială. Sau pe care îi ridică în slăvi, doar pentru nişte voturi, odată la 5 ani.

Cei de la Protecţia Copilului spun că acei copii vor fi bine, că au fost daţi mătuşii lor şi gata, problema s-a rezolvat. Dar vor fi? Astfel de comportamente în familie se învaţă, fie că ne place, fie că nu. Aşa că fără consilere şi fără un ajutor corespunzător, copiii aceia vor apuca pe căi greşite. Cât despre tată, dacă poate fi numit aşa, nici o pedeapsă nu e suficientă. Închisoarea ar fi, poate, un mediu prea plăcut pentru el. Munca în folosul comunităţii nu se practică în România, din păcate. 

Read More [...]

Protestul

Sfârşit de aprilie 2015. Vremea e bună de plimbare, aşa că vreo 200 de foşti angajaţi ai APATERM se adună la un loc şi o pun de un marş, paşnic. Se înarmează cu tricouri inscripţionate, îşi promit că nu vor scanda nimic şi încep să se plimbe între Primărie şi Prefectură. Din nefericire, o fac la o oră la care majoritatea bugetarilor sunt deja ieşiţi din tură, aşa că nu prea are cine să îi vadă.

Pe trotuarul celălalt, mai trec alţi o sută de gălăţeni în decurs de doar cinci minute, dar nu se alătură grupului. Se mulţumesc să caşte gura, să arunce o privire a lehamite şi să meargă mai departe. Ba chiar, unii mai fac şi miştouri. „Jos cu Stan, să vă dea pensii, că l-aţi votat, ¸’tu-vă muma-n cur!”, strigă o tuciurie cu chef de glumă şi de harţă. Protestatarii nu reacţionează, ba chiar întorc gluma şi spun că doamna ar fi numai bună de megafon. Dar la un alt protest, nu la ăsta, că ăsta e paşnic.

În fruntea cârdului sunt trei copii, nu mai mari de 10 ani, îmbrăcaţi cu nişte tricouri care le vin precum rochiile. Ei sunt mândri că le poartă, dar nu prea au idee de ce. Sunt nevinovaţi şi tot ce au făcut este să iasă la o plimbare cu bunica sau cu mama. Au fost trimişi şi în linia întâi, să sporească dramatismul. Micuţii protestează, fără să ştie, pentru a avea apă caldă, căldură, dar şi pentru ca politicienii care conduc Galaţiul să îşi facă bagajul şi să plece.  Nici o şansă!

„Fă-mi o poză, hai că stau frumos.”. Tranc-tranc, aparatul declanşează de două ori, semn că mi-a tremurat mâna. „Am ieşit bine, băiatu’? Mă daţi la televizor sau la ziar? Unde pot să văd? Vreau şi eu poza asta să o văd. Mă dai la ziar?”. Omul în cauză nu pare să aibă mai mult de 40 de ani, dar se vede că l-au răpus greutăţile vieţii. Se plânge că  nu are apă caldă, căldură şi că, în unele zile, nici apa rece nu prea curge. Ceilalţi îi susţin părerile. „Nu pe Stan vrem noi să îl dăm jos, că nu din cauza lui a rămas oraşul fără facilităţi. Pe toţi vrem să îi dăm jos, să plece, că ne-au adus la sapă de lemn!”, se aude din mulţime.

Pe internet, gălăţenii care au stat acasă anunţă că la un astfel de protest s-ar alătura şi ei. Dar nu o fac. Preferă să stea tot în spatele tastaturii, în confortul scaunului, şi să privească cum alţii le cer drepturile. Să comentezi e mereu mai simplu. Ăsta e protestul anului 2015. Cel de pe internet, nu din stradă. Pe online, sunt mii de gălăţeni care se plâng că nu au apă (rece sau caldă), căldură, locuri de muncă, un oraş curat, un transport în comun civilizat, în timp ce în stradă ies 200, bătrâni şi copii, unii prea tineri pentru a înţelege ceva, alţii prea în vârstă pentru a schimba ceva. Ăsta e protestul! Paşnic, fără strigăte, urlete, înjurături, bannere şi bătaie. Şi fără oameni politici în jur. Deşi în a doua zi de protest s-a aciuat un vânător de voturi în mulţime. Dar a fost mirosit repede de oamenii simpli. „Vrea ciolanul şi ăsta, dar nu vede că noi nu susţinem politica deloc? E ca şi cum am fi fost violaţi, dar acum vrem alt violator, că primul nu ne-a plăcut aşa tare.”, vorbeau între ei câţiva manifestanţi.

Au fost două proteste, în două zile alăturate. Gălăţenii spun că mai urmează şi altele, mai bine organizate, cu autorizaţie de la primărie, cu tot tacâmul. Probabil nu vor mai participa copiii, că vin jandarmii şi împart pulane în stânga şi în dreapta, dacă se sare calul. Şi se sare! Atunci şi presa va avea despre ce să scrie, mai mult de câteva rânduri şi două poze. Atunci să vezi dramatism! Până atunci, e doar o plimbare. 

Read More [...]

Posted in 2015, apa calda, apaterm, bataie, caldura, Galati, jandarm, locuri de munca, manifest, plimbare, primar, protest

"Ţiglina" - ultimul cinema închis, primul uitat

Acum 51 de ani şi două săptămâni, pe 13 aprilie 1964, se deschidea, cu surle şi trâmbiţe, cinematograful Ţiglina, numit "Cinemascop" la acea vreme. Astăzi, puţini mai ştiu că acolo a fost un cinematograf cu 800 de locuri, în care gălăţenii se înghesuiau pentru a vedea producţii care pe cei mai mulţi i-ar plictisi acum, în era filmelor 3D, pline de efecte speciale.

În ediţia din 14 aprilie 1964 a ziarului "Viaţa Nouă", deschiderea cinemascopului era consemnată chiar pe prima pagină, fiind semnalate dotările sălii, precum şi filmul care a rulat la inaugurare. "Cinematograful este dotat cu un ecran lat, de tip cinemascop, cu unităţi de aer condiţionat şi cu o capacitate totală de 800 de locuri. La deschidere a rulat producţia românească "Un surâs în plină vară", iar spectatorii au umplut sala la refuz, cu entuziasm."

Sală "de închiriat"

În aprilie 2015, o jumătate de veac mai târziu, cinematograful "Ţiglina" nu mai există. Firma mare pe care scria "Cinemascop"  a fost înlocuită cu "Disco VIP 2000", iar sub ea este un banner pe care scrie "De închiriat".

"Ţiglina" a fost ultimul cinematograf închis din oraş, dar a fost uitat imediat. Puţini îşi mai aduc aminte de el, deoarece spre finalul existenţei nici nu mai aducea a sală de cinema.

"Nu mi-a plăcut să mai merg acolo, de când au făcut club în sală. Era tot timpul frig, mirosea a alcool şi ţigări, era mizerie pe jos, pe scaune. Unde mai pui că rulau şi filmele prost? Am fost odată cu prietena mea, să vedem un film şi l-au pus de la jumătate, că au încurcat rolele. Noroc că ştiam şi le-am atras atenţia. Pe aşa ceva cereau câte 10 lei", spune Andrei Popa, un gălăţean în vârstă de 34 de ani.

Nicăieri în jurul clădirii nu mai sunt semne ale existenţei unui cinematograf. Toate plăcuţele cu "Cinema Ţiglina" au fost date jos, iar afişele care anunţau filmele săptămânii au lăsat loc altor reclame sau foilor albe în vitrina unde era afişat, de regulă, programul. Orice amintire a cinematografului este ştearsă din zonă, iar bannerul mare pe care scrie „De închiriat” e un semn că această clădire nu se va mai transforma în cinema prea curând.

Gălăţenii se înghesuie totuşi la filme

Până la noi ordine, gălăţenii se înghesuie în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, de fiecare dată când se difuzează un film în regim de cinematograf. Cea mai bună dovadă o reprezintă "De ce eu?", filmul lui Tudor Giurgiu, la care gălăţenii au făcut coadă, dar şi festivalul de film care se desfăşoară de doi ani în grădina de vară a Teatrului Muzical "Nae Leonard".

"Dacă la orice festival de film din oraş, gălăţenii umplu sălile, ocupă toate scaunele, iar unii stau şi în picioare, indiferent dacă trebuie sau nu cumpărat bilet, întrebarea care se pune este de ce nu beneficiază Galaţiul de un Cinema City modern?", se întreabă Bogdan Brânzan, preşedintele ONG-ului "Galaţi, oraşul meu" şi principalul promotor al iniţiativei "Vrem cinematograf în Galaţi".

Acţiunile de protest organizate de acest ONG pentru înfiinţarea unei săli de cinema în oraşul nostru au rămas, însă, cel puţin momentan, fără niciun răspuns.

Read More [...]

Posted in asociatie, Cinema, disco vip, film, Galati, ong, primar, protest, sala, tiglina